Practicanţii unei astfel de ocupaţii prepară şi eliberează medicamente conform indicaţiilor medicilor, stomatologilor sau a altor specialişti din domeniul medical.
Această componentă cuprinde acele sarcini aferente unei ocupaţii care au cea mai mare importanţă pentru ocupaţia respectivă şi permit diferenţierea între o persoană cu performanţe ridicate în profesia respectivă (expert) şi o persoană cu performanţe reduse (novice).
• Recepţionează reţetele medicale şi verifică recomandările şi specificaţiile menţionate.
• Eliberează la cerere, sau pe baza reţetelor medicale, medicamente, produse farmaceutice şi aparatură tehnico-medicală.
• Planifică eliberarea produselor medicamentoase care nu pot fi eliberate pe loc.
• Oferă clienţilor informaţii privind: compoziţia, efectele şi contraindicaţiile produselor medicamentoase.
• Recomandă, verbal sau în scris, modalitatea de administrare a produselor medicamentoase.
• Îndrumă clienţii cu probleme deosebite spre farmacist pentru informaţii suplimentare.
• Ţine evidenţa clienţilor care necesită tratamente speciale.
• Prepară, în limita competenţei, diviziuni de produse condiţionate, preparate galenice, plante medicinale, etc.
• Asistă farmacistul la operaţiile tehnice de preparare a medicamentelor.
• Calculează costurile produselor eliberate şi încasează contravaloarea acestora.
• Asigură curăţirea şi recondiţionarea aparaturii şi recipientelor uzate.
• Sterilizează aparatura, recipientele utilizate pentru prepararea produselor medicamentoase şi
locul de depozitare a acestora.
• Inventariază stocul de produse medicamentoase şi farmaceutice existent şi informează asupra necesarului.
• Înregistrează informaţiile privind stocul de produse recepţionat.
• Aplică reglementările legislative privind eliberarea produselor medicamentoase.
Practicantul unei astfel de ocupaţii ar trebui să fie o persoană orientată spre acţiune, conştiincioasă şi serioasă, riguroasă în realizarea sarcinilor. Capabilă să efectueze timp îndelungat acelaşi tip de sarcini, cu amabilitate şi cu un bun echilibru emoţional. Amabilă în relaţiile cu clienţii